Credinta in incercari

Azi am mers impreuna cu frati si surori  din biserica noastra,am fost cam 20-25  de persoane la un frate care a trecut prin incercare si care este pe patul de suferinta.
Acest frate a fost un stalp a bisericii noastre care a slujit decand era  tanar,a fost un slujitor al Domnului care a avut pasiune si daruire pentru Domnul.
Intro zi Dumnezeu a hotarat sa-l treaca printro incercare destul de mare,acest frate si-a pierdut un picior si vederea aproape in intregime,durere mare in familia lui,numai poate venii la biserica,si ce pune capac problemelor e ca copii lui sau lasat de credinta si sau intors inapoi in lumea mizerabila de pe acest pamant.
Dar cum spune Dumnezeu, ca El nu ne paraseste niciodata daca-i ramanem, credinciosi Lui,si acest frate a ramas credincios lui Dumnezeu si acuma in suferinta,il lauda pe dumnezeu de pe patul de suferinta,am ramas placut impresionat azi cand i-am vazut bucuria acestui frate,sinceritatea lui si credinta lui.
Asemenea oameni ar trebuii sa le luam ca exemple in viata noastra,noi de multe ori nu il slavim pe Dumnezeu asa cum o fac acesti frati care sunt in suferinta,suntem de multe ori mai slabi ca ei si lipsiti de putere.
Ne simptim atat de bine incat uitam de rugaciune,de scriptura,de facere de bine,de colaborare cu fratii si totusi atunci cand Dumnezeu nu ne mai asculta tot pe El dam vina.
Vorbim prea mult si facem prea putin,vorbim prea tare si nu-l mai auzim pe Dumnezeu ce are El sa ne spuna,din pacate asta este realitatea.
Domnul sa ne faca constienti ca asa cum suntem unii dintre noi,nu se ajunge in cer,El sa ne dea putere,intelepciune,si ,,Acolo unde sunt inimi bolnave spiritual sa ne internam in spitalul Domnului,este gratuit sa stiti,nu se percepe taxa de internare si nici mita,si sa-l rugam pe Dumnezeu sa faca operatia prin care inima noastra sa fie dupa voia Sa,asa cum El doreste sa fie.Sincer cred ca ar avea foarte multi pacienti Dumnezeu,intelegeti voi ce spun.Cu harul Domnului inchei cu rugamintea,,Faceti toate lucrurile spre slava lui Dumnezeu.Amin!!!

Lumea in biserica sau biserica in lume??

O intrebare foarte interesanta,si cred ca si raspunsul va fii unul interesant.Traim vremuri grele si confuze in unele situatii.
In ultimii ani tot mai greu vin la pocainta oamenii din lume,si totusi noi cei care formam biserica nu ne prea intereseaza faptul acesta,care dupa parerea mea este foarte grav atunci cand din partea noastra nu exista o dorinta din toata inima de a le vorbii celor din lume de mantuire si despre Dumnezeu.
Spune scriptura in felul urmator,,Mergeti in toata lumea si propovaduiti evanghelia,,deci noi ca biserica trebuie sa mergem in lume nu lumea sa intre in biserica cu poftele,traditiile si alte lucruri pamantesti.doar dupa ce Dumnezeu a terminat operatia pe cord deschis de reinnoire a inimii,atunci putem intra in biserica,altefel intram si vom face cu noroi aceea biserica si ce este mai rau,este ca poate cativa din acea biserica sunt intradevar oameni operati de Dumnezeu pe cord deschis si mergem noi cu o inima ne-schimbata si ii facem de rusine si pe acei cativa care il slujesc din toata inima pe Domnul.
Fiti ca niste copii mici la suflet nu la gandire,offffffff,noi majoritatea suntem pe dos si nu e deloc bine,poate avem 3-4 facultati,avem un servici unde necesita foarte multa gandire,dar atunci cand vine vorba de credinta,de pocainta,de biserica, totusi multi dintre noi  defapt suntem niste analfabeti spirituali de prima clasa.
Va spun un lucru la incheiere,Mai bine intelectual spiritual decat intelectual lumesc. Domnul sa ne faca pe toti intelectuali spirituali pentru ca asta va ramane pe veci.   Multa pace de la Isus sa aveti cu totii Amin!!!

Despre rugaciune

Noi credem si marturisim ca rugaciunea este starea de partasie intima cu

Dumnezeu. Ea este exprimarea sincera a launtrului nostru in fata Domnului. Din

aceasta cauza nu avem carti de rugaciuni si nu indemnam pe altii sa invete

rugaciuni pe de rost.

- Ps. 62:8 “…varsati-va inimile inaintea Lui!”

- Ps.142:2 “ma rog catre Domnul. Imi vars necazul inaintea Lui, si-mi povestesc

stramtorarea inaintea Lui.”

- Filip.4:6″…in orice lucru aduceti cererile voastre la cunostinta lui Dumnezeu prin

rugaciuni si cereri cu multumiri.”

Dupa starea inimii, rugaciunea poate fi de multumire, cerere sau mijlocire.

- 1 Tim.2:1″…sa faceti rugaciuni, cereri, mijlociri, multumiri…”

- Efes.5:20 “multumiti totdeauna lui Dumnezeu pentru toate lucrurile.”

Rugaciunea trebuie adresata Tatalui in Numele Domnului Isus. El este singurul

Mijlocitor intre om si Dumnezeu. Rugaciunile adresate sfintilor credem ca nu sunt in

conformitate cu Sfintele Scripturi.

- Ioan 16:23″…orice veti cere de la Tatal in Numele Meu, va va da.”

9- 1 Tim.2:5″…este un singur mijlocitor intre Dumnezeu si oameni: Omul Isus

Hristos.”

Rugaciunea este absolut necesara vietii spirituale pentru cresterea, intarirea, ferirea

de ispite si biruinta asupra vrajmasului.

- Lc. 18:1 “Isus le-a spus o pilda ca sa le arate ca trebuie sa se roage necurmat si

sa nu se lase.”

- 1 Tes.5:17 “Rugati-va neincetat.”

- Mat.26:41 “…va rugati ca sa nu cadeti in ispita.”

- Efes.3:16″…si-L rog…sa va faca sa va intariti in putere.”

Rugaciunea privata se poate face oriunde, iar rugaciunea comuna se face in partasie

cu ceilalti credinciosi din Biserica.

- Mat.6:6 “tu cand te rogi intra in odaita ta…si roaga-te Tatalui tau care este in

ascuns…”

- Mat.14:23″…s-a suit pe munte sa se roage.”

- Mat.26:36,39″…Isus a venit…in Ghetsimani…si s-a rugat.”

- Fapte 2:42 “Ei staruiau…in rugaciuni.”

- Fapte 12:5 “Biserica nu inceta sa inalte rugaciuni.”

Rugaciunile pentru cei morti nu au fost practicate in Biserica crestina. Noi credem ca

ele nu au nici o valoare, deoarece cel mort a ajuns la locul lui imediat dupa moarte,

fara sa mai fie posibilitatea de schimbare de la un loc la altul.

- Lc.16:26 “…intre noi si intre voi este o prapastie mare asa ca cei ce ar vrea sa

treaca …de acolo la noi sa nu poata.”

Importanta Cinei Domnului

Întrebare: Care este importanţa Mesei/Cinei Domnului?

Răspuns: Studierea Cinei Domnului reprezintă o experienţă sufletească tulburătoare şi emoţionantă datorită semnficaţiilor adânci pe care le comportă. Cina Domnului sau Cina cea de Taină a avut loc în perioada sărbătorii Paştilor, imediat înaintea morţii Domnului Hristos, astfel încât El a instituit mai mult decât un ceremonial pe care a cerut să îl respectăm şi noi, fiind cea mai înaltă expresie de închinare creştină. Scopul acesteia este acela de a ne aminti în sufletele noastre de moartea şi învierea Domnului Iisus Hristos şi să privim în viitor la întoarcerea Sa în glorie.

Paştile erau cea mai sacră sărbătoare din anul religios evreiesc. Ea comemora ultima plagă din Egipt, când întâii născuţi ai egiptenilor au murit iar evreii au fost eliberaţi prin ungerea stâlpilor uşilor cu sânge de miel. Mielul a fost apoi gătit şi consumat cu azimi (pâine nedospită). Dumnezeu a poruncit atunci ca acest moment din istoria poporului evreu să fie celebrat în fiecare an. Exod 12 prezintă detaliile instituirii acestei sărbători.

În decursul celebrării acestei sărbători, Iisus şi ucenicii Săi au cântat împreuna unul sau mai mulţi psalmi de slavă (Psalmii 111 – 118). Apoi Iisus a luat o pâine şi a mulţumit lui Dumnezeu. Împărţind-o ucenicilor, El a spus: “Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi”. În mod similar, El a luat un pahar, a cerut binecuvântarea lui Dumnezeu, apoi l-a dat ucenicilor să bea, zicând: “Acest pahar este legământul cel nou, făcut în sângele Meu, care se varsă pentru voi; să faceţi lucrul acesta în amintirea Mea”. El a încheiat celebrarea cu o cântare apoi au mers împreună în noapte către Muntele Măslinilor. Acolo Iisus a fost trădat de Iuda, după cum fusese profeţit. Iar în ziua următoare Iisus a fost crucificat.

Referinţele biblice cu privire la Cina cea de Taină se găsesc în Sfintele Evanghelii după Matei 26:26-29, Marcu 14:17-25, Luca 22:7-22, şi Ioan 13:21-30. În ceea ce priveşte celebrarea Cinei Domnului, apostolul Pavel a scris sub revelaţie divină versetele din 1 Corinteni 11:23-29. (aceasta pentru că desigur Pavel nu a fost prezent la Cina cea de Taină). Apostolul Pavel include în versetele scrise de el un lucru care nu se găseşte în Evanghelii, şi anume: “De aceea, oricine mănâncă pâinea aceasta sau bea paharul Domnului în chip nevrednic, va fi vinovat de trupul şi sângele Domnului. Fiecare să se cerceteze dar pe sine însuşi, şi aşa să mănânce din pâinea aceasta şi să bea din paharul acesta. Căci cine mănâncă şi bea, îşi mănâncă şi bea osânda lui însuşi, dacă nu deosebeşte trupul Domnului” (11:27-29). Am putea să ne întrebăm ce înseamnă să luăm parte la aceasta celebrare “în chip nevrednic”. Poate însemna să nu luăm în considerare adevărata semnificaţie a pâinii şi vinului, uitând astfel de preţul imens pe care Mântuitorul nostru l-a plătit pentru ispăşirea păcatelor noastre. Sau mai poate însemna să ajungem să transformăm această celebrare într-o ceremonie sau ritual formal, ori a veni la Masa Domnului cu păcate nemărturisite. Pentru a respecta ceea ce a spus Dumnezeu prin apostolul Pavel, fiecare dintre noi trebuie să ne examinăm sufleteşte înainte de a mânca din pâine şi de a bea din pahar aşa încât să luăm în considerare avertismentul apostolului Pavel.

Un alt element important pe care apostolul Pavel l-a menţionat şi care nu se găseşte în Evanghelii este acela că “oridecâteori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului, până va veni El” (11:26). Aceasta stabileşte limita de timp în ceea ce priveşte această celebrare – până la venirea Domnului. Iată cum învăţăm modul cum Domnul Iisus Hristos a utilizat două dintre cele mai fragile lucruri ca simbol pentru trupul şi sângele Său, în vederea celebrării morţii Sale.

El a spus că pâinea vorbeşte despre trupul Său care urma să fie frânt – nu era vorba despre frângerea oaselor, ci despre o frângere care Îl făcea greu de recunoscut (Psalmul 22:12-17, Isaia 53:4-7). Vinul vorbeşte despre sângele Său, indicând moartea pe care El urma să o experimenteze în curând. El, Fiul perfect al lui Dumnezeu, a împlinit nenumăratele profeţii din Vechiul Testament care anunţau un Răscumpărător (Geneza 3:15, Psalmul 22, Isaia 53 etc.). Atunci când El a spus “să faceţi aceasta în amintirea Mea”, a indicat faptul că era vorba despre o celebrare care trebuie continuată în viitor. De asemenea, El a arătat că Paştele cerea moartea unui miel şi a arătat înainte către Mielul lui Dumnezeu care avea să ia păcatele lumii asupra Lui, lucru care astăzi este deja împlinit. Noul Legământ a împlinit acest lucru când Iisus Hristos, Mielul Paştilor (1 Corinteni 5:7) a fost sacrificat (Evrei 8:8-13). Astfel, nu a mai fost nevoie de continuarea sistemului de jertfe din Vechiul Testament (Evrei 9:25-28).

---

Credinta-Botez-Mantuire

Când ai venit din lumile Celeste
Isuse, fiu al Dumnezeului slăvit
Adus-ai pentru lume minunata veste
Că s-a-ntrupat în lut, acel ce-i Infinit

Ai coborât smerit la Iordan în vale
Ca să-mplineşti un act divin măreţ
Că prin botez deschis-ai omenirii cale
Spre mântuire! Dar de mare preţ!

În apă, la Iordan, ţi s-a certificat lucrarea
Când Duhu-n chip de porumbel s-a arătat
„Acesta-i Fiul în care-mi găsesc plăcerea”
Un glas din cer, atunci a cuvântat

Căci ceru-ntreg privit-a cu uimire
Cum Tu Isuse fiu de Dumnezeu,
Te-ai dăruit pentru întreaga omenire
Care zăcea pierdută în cel rău.

Iar tot ce fost-a scris în Sulurile Sfinte
Şi profeţit mereu de mii de ani,
Ai împlinit prin fapte şi cuvinte
Şi adus-ai mântuire pentru cei sărmani.

Ai spus atunci, să ştie întreaga omenire
Că numai cine crede şi se boteză va fi mântuit!
Iar cine nu!....Va merge în pieire!
Că aspru va fi odată osândit.

Ne închinăm azi Ţie care-ai biruit păcatul
Şi moartea şi-ai învins pe cel viclean,
Că prin credinţă şi botez Tu PreaÎnaltul!
Ai fost deschizător de drum spre Canaan.

Amin

Viata Domnului Isus

Viaţa lui Iisus Hristos

În scurt timp s-a văzut totuşi clar că Iisus făcea nişte declaraţii şocante, de-a dreptul înfricoşătoare, despre Sine. A început să vorbească despre propria Persoană ca despre cineva mult mai mare decât un învăţător sau un proroc de excepţie: a început să spună desluşit că este Dumnezeu. A pus identitatea Sa în centrul învăţăturilor Sale. Întrebarea crucială pe care le-a pus-o celor ce Îl urmau a fost: „Cine ziceţi că sunt?” Când Simon Petru, drept răspuns, I-a zis: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!” (Evanghelia după Matei 16:15-16), Iisus nu a fost şocat, nici nu L-a mustrat. Dimpotrivă, l-a lăudat!
Iisus a declarat apoi făţiş acelaşi lucru, iar cei ce-L ascultau I-au înţeles pe deplin cuvintele. De aceea citim în Biblie: „Tocmai de aceea căutau şi mai mult iudeii să-L omoare, nu numai fiindcă dezlega ziua sabatului, dar şi pentru că zicea că Dumnezeu este Tatăl Său şi Se făcea astfel deopotrivă cu Dumnezeu” (Evanghelia după Ioan 5:18).
Altă dată Iisus a spus: „Eu şi Tatăl una suntem.” Pe dată iudeii au vrut să-L omoare cu pietre. El i-a întrebat pentru care faptă bună vor să-L omoare. „Iudeii I-au răspuns: „Nu pentru o lucrare bună aruncăm noi cu pietre în Tine, ci pentru o hulă şi pentru că Tu, care eşti un om, Te faci Dumnezeu” (Evanghelia după Ioan 10:33).
Iisus a declarat că are calităţi pe care doar Dumnezeu le are. Când un bărbat paralizat care dorea să fie vindecat a fost adus prin acoperişul casei, Iisus i-a spus: „Fiule, păcatele îţi sunt iertate.” Aceasta a provocat o mare tulburare printre conducătorii religioşi, care-şi spuneau în inima lor: „De ce vorbeşte astfel? Huleşte! Cine poate ierta păcatele oamenilor, în afară de Dumnezeu?”
Într-unul din momentele de mare cumpănă, când însăşi viaţa Îi era pusă în primejdie, marele preot L-a întrebat direct: Eşti Tu, Hristosul, Fiul Celui binecuvântat?” „Iisus tăcea şi nu răspundea nimic. Marele preot L-a întrebat iarăşi şi I-a zis: „Eşti Tu, Hristosul, Fiul Celui binecuvântat?”
„Da, sunt,” i-a răspuns Iisus. „Şi veţi vedea pe Fiul omului şezând la dreapta puterii şi venind pe norii cerului.” Atunci marele preot şi-a rupt hainele şi a zis: „Ce nevoie mai avem de martori? Aţi auzit hula. Ce vi se pare?” Toţi L-au osândit să fie pedepsit cu moartea" (Evanghelia după Marcu 14:61-64).
Legătura Sa cu Dumnezeu era atât de apropiată încât a considerat că atitudinea pe care cineva o are faţă de El, o are faţă de Dumnezeu. Aşadar, cine-L cunoaste pe El Îl cunoaşte pe Dumnezeu (Evanghelia după Ioan 8:19; 14:7). Cine-L vede pe El Îl vede pe Dumnezeu (12:45; 14:9). Cine crede în El credea în Dumnezeu (12:44; 14:1). Cine-L primeşte pe El Îl primeşte pe Dumnezeu (Evanghelia după Marcu 9:37). Cine-L urăşte pe El Îl urăşte pe Dumnezeu (Evanghelia după Ioan 15:23). Şi cine-L onorează pe El Îl onorează pe Dumnezeu (5:23).

A fost invierea lui Isus doar o legenda?

A fost învierea lui Iisus doar o legendă?

Prima explicaţie a învierii lui Iisus a fost că ucenicii I-au furat trupul! În Matei 28:11-15 vedem care a fost reacţia conducătorilor religioşi când gărzile le-au adus ştirea - de neînţeles şi enervantă - că trupul lui Isus dispăruse. Le-au dat bani soldaţilor, zicându-le să le spună oamenilor că ucenicii veniseră în timpul nopţii şi Îi furaseră trupul, în timp ce ei, soldaţii, dormeau. Explicaţia aceasta era atât de şubredă încât Apostolul Matei nici măcar nu s-a ostenit să găsească argumente contra ei! Ce judecător ar sta să te asculte spunând că ştii tu că în timp ce dormeai, vecinul ţi-a intrat în casă şi ţi-a furat televizorul? Cine ştie ce se întâmplă în jurul lui când doarme? O astfel de mărturie ar provoca râsete în orice tribunal.
În plus, avem de-a face şi cu un lucru imposibil din punct de vedere psihologic şi etic. Tot ceea ce ştim despre ucenici, despre caracterul lor, ne face să ne dăm seama că nu ar fi furat nicidecum trupul lui Hristos. Dacă ar fi făcut aşa ceva, însemna că răspândeau în mod deliberat o minciună, care avea să înşele numeroşi oameni şi să le provoace moartea a mii dintre ei. De asemenea, dacă presupunem că unii ucenici ar fi uneltit să-I fure trupul, era imposibil apoi să fi ascuns acest lucru de ceilalţi ucenici.
Fiecare ucenic a avut de înfruntat o încercare: a torturilor şi a martirajului, pentru declaraţiile şi convingerile proprii. Oamenii sunt gata să moară pentru ceea ce cred că este adevărat, chiar dacă acel lucru este, în realitate, o minciună. Însă niciodată nu vor fi gata să moară pentru o minciună, ştiind că este o minciună. Dacă putem fi siguri că cineva spune adevărul, acest lucru se întâmplă pe patul de moarte. Iar dacă ucenicii Îi luaseră trupul lui Iisus, deşi Hristos era încă mort, tot nu am putea explica aşa-zisele Sale apariţii după Înviere.
O a doua ipoteză ar fi că autorităţile, iudaice sau romane, au mutat trupul de acolo! Dar de ce? Din moment ce tot puseseră gărzi la mormânt, ce rost mai avea să-I mute trupul? De asemenea, cum se face că autorităţile au păstrat tăcerea atunci când apostolii au început să predice în Ierusalim, cu îndrăzneală, despre învierea lui Iisus? Conducătorii religioşi fierbeau de furie şi au făcut tot ce le-a stat în puteri pentru a împiedica răspândirea mesajului că Iisus a înviat din morţi: i-au arestat pe Petru şi pe Ioan, i-au bătut şi i-au ameninţat, încercând astfel să le închidă gura.
Dar şi-ar fi putut rezolva problema foarte uşor. Dacă trupul lui Hristos ar fi fost la ei, ar fi putut să-L arate într-o paradă pe străzile Ierusalimului. Cu o singură lovitură ar fi reuşit să înăbuşe creştinismul în faşă. Faptul că n-au făcut asta este o dovadă elocventă că nu aveau trupul lui Hristos.
O altă teorie răspândită este aceea că femeile au greşit drumul, ducându-se la un alt mormânt, din cauza ceţii dimineţii şi fiindcă erau sfâşiate şi copleşite de durere. Şi atunci, în supărarea lor, şi-au închipuit că Hristos înviase... dat fiind că mormântul era gol. Cu toate acestea, şi teoria de faţă cade, din pricina aceluiaşi motiv ca şi precedenta. Dacă femeile au greşit mormântul, cum se face că marii preoţi şi ceilalţi vrăjmaşi ai credinţei nu s-au dus la mormântul adevărat să scoată trupul lui Iisus de acolo? Mai apoi, este de neconceput ca şi Petru, şi Ioan să facă aceeaşi greşeală... şi atunci, cu siguranţă, Iosif din Arimateea, proprietarul mormântului, ar fi rezolvat dilema. În plus, nu trebuie să uităm că aici nu era un cimitir public, ci un loc de înmormântare privat. Prin urmare, nu exista prin apropiere vreun alt mormânt care să le îngăduie să facă această greşeală.
Pentru a explica faptul că mormântul era gol, s-a mai avansat o altă teorie: a leşinului. Conform acestei teorii, Hristos nu a murit, de fapt. Din greşeală s-a raportat moartea Lui, dar, de fapt, El doar leşinase din cauza epuizării fizice, a durerilor şi a sângelui pierdut. Iar când a fost aşezat în mormântul rece, a înviat. A ieşit din mormânt şi S-a arătat ucenicilor Săi, care au crezut, în mod eronat, că înviase din morţi.
Această teorie este de dată relativ recentă; a apărut prima dată la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Este interesant de remarcat că dintre toate atacurile violente la adresa creştinismului, de-a lungul istoriei, nici o teorie de acest gen nu s-a perpetuat încă din vechime. Toate declaraţiile din vechime afirmă cu tărie moartea lui Iisus.
Dar hai să presupunem pentru câteva clipe că Iisus a fost îngropat de viu şi a leşinat. Putem oare crede că a supravieţuit trei zile într-un mormânt umed, fără hrană, fără apă, fără nici un fel de îngrijire? Ar fi avut puterea să iasă din hainele de înmormântare, să împingă la o parte bolovanul cel greoi de la uşa mormântului, să biruiască gărzile romane şi să umble kilometri întregi pe propriile picioare... pe acele picioare care fuseseră străpunse cu piroane?! O astfel de teorie este mai improbabilă chiar decât realitatea simplă a învierii lui Isus.
Chiar şi criticul german David Strauss, care nu crede nicidecum în învierea lui Isus, a respins această teorie, considerând-o neveridică. Iată cuvintele sale:
Este cu neputinţă ca cineva care tocmai a ieşit din mormânt, pe jumătate mort, care merge târându-se, fiind slăbit şi bolnav, care are nevoie de îngrijire medicală, de bandajare, de o îngrijire atentă şi care, în cele din urmă, a cedat suferinţei, să le fi lăsat ucenicilor impresia că a biruit mormântul şi moartea... că este Prinţul vieţii.
În ultimă instanţă, dacă teoria aceasta este corectă, înseamnă că Hristos însuşi S-a implicat în nişte minciuni evidente. Ucenicii Săi credeau şi predicau că murise şi apoi înviase din morţi. Dar Iisus nu a făcut nimic pentru a destrăma această convingere; dimpotrivă, a încurajat-o.
Singura teorie care oferă o explicaţie convingătoare a faptului că mormântul era gol este învierea din morţi a lui Iisus Hristos.

Marturia mea,de intoarcere la Domnul

Ma numesc Daniel Drapos,locuiesc in orasul Ineu si am 25 de ani.
Provin dintro familie care la inceput nu l-au cunoscut pe Dumnezeu personal nici unul din familia mea,primul a fost fratele care sa intors la Domnul ,a urmat mama mea si in final am fost eu cel care sa intors la Domnul,singurul din familie care nu este intors la Domnul este tatal meu,dar nadajduiesc ca intro zii Domnul ii va vorbii si lui.
Am avut o viata oscilanta,adica,aveam momente cand nu vroiam sa aud de biserica si de Dumnezeu,dar am avut momente cand am apelat la Dumnezeu,asta in momente cand aveam nevoie de ajutorul Lui.
Inca la varsta de 3 ani Domnul fost cume in cateva randuri,si El a hotarat sa mai traiesc.La varsta de 16 ani,intro noapte,mergand la baie,dintro data tptul sa facut negru in fata mea,am cazut,am dat cu capul de gresie asa de tare incat am trezito pe mama mea din somn,dupa cateva secunde mam ridicat si am cazut din nou si atunci sau trezit parintii mei, au venit repede la mine,eu intre timp ma ridicasem.Am stat 2 zile in pat cu dureri f.mari de cap,atunci am zis mamei mele ca dupa ce ma voi face bine voi merge la biserica,bineinteles ca nu sa intamplat asa,am continuat sa-mi treiesc viata pe cont propriu,fara Domnul in inima mea.
La sfarsit de saptamana mergea cu prietenii in oras la bere,cateodata si ceva mai tare,si stateam in bar sau in discoteca si cineva parca imi zicea in gand,,Nu-i locul tau aici,, normal ca nu am luat seama la asta,veneam pe 1-2 noaptea acasa ametit de bere si altele,treceam pe langa biserica si parca ma simteam rusinat de ceea ce sunt pentru ca stiam ca in biserica ce se petrece,cand aveam vreo 8-10 ani am mers la biserica cateva luni dus de fratele meu.
Saiturile,care acum mi se par scarboase,pe atunci nu mi se pareau asa,ma uitam cu placere la ele,cand eram chemat la biserica,raspunsul meu era,,Lasati-ma in pace cu biserica voastra,,.
La varsta de 18 ani cand am luat permisul de conducere,Dumnezeu ma ajutat,si iam multumit Lui,dar degeaba ca tot cu lumea eram si cu anturajul ei.
A urmat sa merg in armata tot la 18 ani ,in anul 2004,am avut o armata grea in primele 4 luni,cu instructie la sange,cu bataie de joc etc,dupa 4 luni mau detasat la Bucuresti,aici am facut restul de 8 luni,in ultimele aproape 7 luni de armata nu am venit deloc acasa,Dumnezeu ma intarit cu putere de la El,dar eu nu vedeam acest lucru din partea Lui.
In anul 2006,Dumnezeu a vrut sa-mi atraga atentia de la lumea aceasta la El,oferindumi un loc de munca ca militar in MApN,tot cam degeaba pentru ca nu am luat seama la asta,eram si cu lumea si Dumnezeu doar in greutati.
Abia la sfarsitul anului 2007,cand intro zii mergand in oras cu masina impreuna cu fratele,un al sofer a intrat in noi din vina mea,a fost o usoara lovire dar atunci Duhului lui Dumnezeu ma cercetat,si mi-am zis mie asa,,daca nu ma predau in mana Domnului,data viitore o sa sfarsesc mult mai rau,,.
Si asa a fost sa fie,am inceput sa vin la biserica,sa-mi placa muzica crestina si in data de 03.02.2008 la o seara de evanghelizare din biserica penticostala Betania din Ineu m-am predat in mana Domnului iesind in fata unei biserici neincapatoare,am primit o pace si o bucurie mare in inima mea atunci.
A urmat sa intru in apa botezului impreuna cu alte 7 suflete in luna iulie 2008,a fost o mare bucurie si atunci,dupa cateva luni si pana in urma cu vreo cateva luni,am dus pot spune o lupta grea cu Satan si cu ispitele lui.
Ma bucur ca am iesit invingator din aceea lupta si ca Dumnezeu ma ajutat la acest lucru,toata lauda si cinstea sa fie a Lui in veci.
Dumnezeu mi-a dat o sotie  si un copil sanatos,si de asta nu am nimic de facut doar sa-i dau Lui toata lauda si inchinarea pentru ca o merita.
Vreau sa va spun ca dupa ce sa nascut copilul am realizat cu adevarat ca Dumnezeu ma vrea un om sfant si ascultator numai Lui,mam intrebat de multe ori,,oare de ce Dumnezeu este atata de bun cu mine?pentru ca eu nu sunt asa cum ar trebuie,de ce imi da atatea binecuvantari?,slava Lui am aflat raspunsul,,pentru ca ma vrea in ceruri cu El si de aceea trebuie sa fiu mai recunoscator Lui.
Pe mine Domnul ma salvat din robia pacatelor si a poftelor rele din acesta lume,de ce n-ar putea sa faca si cu tine acest lucru,trebuie doar sa-i deschizi usa si sa-l lasi sa locuiasca in inima ta.
Domnul sa fie cu noi cu totii in veci .Amin!!!.
Aceasta marturie a fost asa mai pe scurt,dar reflecta viata mea.